Doamna Margareta are 72 de ani. Este singură de doi ani, de când i-a murit soțul. „În tinerețe mereu alergam – grădiniță, școală, muncă. Era casa plină de chiote și gălăgie. Într-o singură zi m-am trezit singură. E greu, dar așa e ordinea vieții.”
Acum jumătate de an, a descoperit Cantina Socială Mobilă. De atunci vine zilnic aici. Pentru o pâine. Pentru un prânz cald. Pentru un schimb de cuvinte care mai rupe din tăcere.
A muncit toată viață cu dăruire și responsabilitate la o fabrica de confecții. Acum își calculează cu grijă pensia, ca să-i ajungă pentru cheltuieli. Și, din când în când, pune deoparte câțiva bănuți pentru a cumpăra dulciuri pentru voluntari.
„Tare îmi place de voluntari, sunt bravo, educați și responsabili. Mai iau câte un dulce, să-i bucur și eu, atâta pot.”
Copiii doamnei Margareta sunt peste hotare. Cu nepoții vorbește pe rețelele sociale. De fapt, îi vede cum cresc pe ecran. Vin, uneori, vara, în vizită și atunci ca pe vremuri casa se umple din nou de viață. Iar când pleacă, mult timp după, răsună asurzitor liniștea.

„Trăim pentru copii, apoi ne rugăm pentru ei să fie bine acolo unde sunt. I-am crescut. Acum doar sănătate le doresc.”
La cantină, doamna Margareta nu vine doar pentru prânzul cald. Vine pentru că știe că este așteptată și că, de fiecare dată, cineva o întreabă ce mai face. Pentru ea contează această grijă firească – sentimentul că aparține unui loc, că nu este trecută cu vederea, că prezența ei contează.
În rândul de la Cantina Socială Mobilă stau zeci de oameni care își poartă cu ei istoria vieții și dorul. Iar printre ei, doamna Margareta – femeia care a învățat să accepte singurătatea, cu bune și cu rele, și care încă găsește puterea să ofere, chiar și atunci când ea însăși duce lipsă de multe.


Cantina Socială Mobilă „Aproape de Aproapele” este un serviciu implementat de Misiunea Socială Diaconia, prin intermediul căruia de 13 ani oamenii nevoiași (bătrânii, persoanele fără adăpost, etc.) primesc un prânz cald.
Zilnic aici sunt oferite peste 150 de prânzuri calde. Doar în 2025, voluntarii Diaconiei au distribuit în stradă peste 44 000 de mii de porții de mâncare.
Acest lucru este posibil grație oamenilor de bună-credință, care în fiecare an se alătură campaniei de Paști „Masa Bucuriei”, organizată în sâmbăta Floriilor, de Diaconia.
Tradițional, campania culminează cu o amplă colectă națională de produse alimentare neperisabile, organizată în acest an în data de 4 aprilie, în peste 40 de localități, cu implicarea a sute de voluntari.
- Toți cei care doresc să sprijine inițiativa sunt invitați în orice rețea de magazine din Chișinău, dar și din întreaga țară, pentru a dona produse neperisabile;
- Donațiile financiare în sprijinul cauzei pot fi realizate și online. Cu 100 lei, poate fi asigurat un prânz cald o săptămână pentru un beneficiar al cantinelor sociale: https://masabucuriei.md/#pricing-section
Donația ta poate umple farfuria unui flămând!










