Prevenim risipa de alimente

Domeniul: solidaritate socială
Anul: 2020
Scopul: Proiectul își propune scopul de a contribui la reducerea nevoii alimentare prin dezvoltarea unui sistem complex de recuperare a excedentelor alimentare și redistribuirea acestora către o rețea de organizații de caritate.
Experiența de peste 10 ani în recuperarea și gestionarea produselor alimentare, organizarea celei mai mari campanii naționale de colectare a produselor neperisabile ,,Masa Bucuriei”, asistarea a mii de oameni flămânzi și aflați la limita existenței, dar și colaborarea cu tot mai multe companii preocupate de responsabilitatea socială corporativă sunt motivele care ne-au determinat să creăm prima Bancă de Alimente din Republica Moldova.
Banca de Alimente by Diaconia este un proiect non-profit care colectează, depozitează și distribuie produsele alimentare scoase din circuitul comercial (cu ambalaj deteriorat, înaintea expirării termenului de valabilitate).
Banca de Alimente promovează respectul pentru mâncare, dar și valorificarea muncii celor care cultivă, pregătesc și distribuie alimentele, contribuind în mod activ la crearea unei culturi a solidarității oamenilor în combaterea risipei alimentare.
