Cinci fete de la Apartamentul Social „Spre Independență” și o tânără mamă din cadrul centrului maternal „În brațele mamei” al Misiunii Sociale Diaconia au participat, la data de 31 mai , la un master class oferit de bucătarul Marian Danu. Chiar dacă au absolvit recent cursurile de bucătar, în cadrul master classului, fetele au avut ocazia să-și perfecționeze măiestria de a găti 5 deserturi – toate astea datorită ghidării și secretelor destăinuite de proprietarul studioului gastronomic Lo Chef – Studiou Gastronomic.
Fetele au gătit 5 tipuri de deserturi: tiramisu, fondant de ciocolată, tartă din morcov și tartă de ciocolată cu pere.
Asistate de un bucătar iscusit, fetele au gătit cu drag și au desprins, în timpul procesului de lucru, nu doar sfaturi de specific arte culinăriei, dar și sfaturi din viață culese din experiența de viață a lui Marian Danu „Bucătăria și democrația sunt două lucruri incompatibile. Trebuie să muncești mult până când vei ajunge un membru indispensabil la bucătărie. Abia după aceea, poți ridica nasul de deasupra cratiței și cere drepturi”.
O analagie constatată atât de fetele de la apartamentul social „Spre Independență”, cât și de bucătar, a fost faptul că: organizarea este ceea ce ne va ajuta cel mai mult- atât în viață, cât și la bucătărie.
Organizarea acestei vizite a fost posibilă grație susținătoarei și prietenei Misiunea Socială „Diaconia”, Oxana Gutu.
„Este meritul fetelor și al celor care le-au susținut și îndrumat în această etapă importantă a vieții lor, spre Independență. Facem rai din ce avem. Multe binecuvântări și gânduri bune absolvenelor. Ele merită tot ce-i mai bun”.
Misiunea Socială „Diaconia” aduce sincere mulțumiri bucătarului Marian Danu, doamnei Oxana Guțu și studioului gastronomic „Lo Chef”.








