25Jun

Familia- Aproapele nostru cel dintâi

În data de 21 și 22 iunie 2025, la Palanca și Căușeni, Diaconia a desfășurat două conferințe cu tematica „Familia – Cetate de iubire”. În cadrul ambelor evenimente, s-a discutat despre despre consolidarea relațiilor de familie bazate pe respect, echitate și sprijin reciproc. Un accent deosebit a fost pus pe prevenirea violenței domestice și promovarea unei culturi a nonviolenței, prin implicarea activă și responsabilă a Bisericii în viața comunității.

Mesajele transmise au subliniat importanța compasiunii, solidarității și implicării active în construirea unei societăți în care fiecare membru al familiei este respectat și protejat.

Invitați speciali ai celor două evenimente au fost Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Părintele Ciprian-Ion Ioniță, Președintele Federației Filantropia, Părintele Radu Manuel, Președintele Fundației „Bucuria Ajutorului” din Urlați și Viorica Culeac, Analistă de program, UN Women.

La Palanca, evenimentul a fost găzduit de Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, Preot Mihai Drăgănescu, iar la Căușeni de Parohia „Sfinții Martiri Brâncoveni”, Preot Mihail Cîșlaru.

„𝐹𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑎 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑠̦𝑖 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒 𝑓𝑢𝑛𝑑𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑛𝑒𝑧𝑑𝑟𝑢𝑛𝑐𝑖𝑛𝑎𝑡 𝑎𝑙 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑒𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙 𝑠𝑎𝑐𝑟𝑢 𝑎𝑙 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑟𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙 𝑐𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒, 𝑎𝑠̦𝑎 𝑐𝑢𝑚 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑟𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑡̦𝑖𝑒. 𝑆𝑎̆ 𝑝𝑎̆𝑠̦𝑖𝑚 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆, 𝑐𝑢 𝑠𝑝𝑒𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆, 𝑢𝑛𝑖𝑡̦𝑖 𝑖̂𝑛 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑠𝑜𝑙𝑖𝑑𝑎𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑏𝑖𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖.”- Părintele Radu Manuel, Președintele Fundației „Bucuria Ajutorului” din Urlați

„𝑉𝑖𝑜𝑙𝑒𝑛𝑡̦𝑎 𝑖̂𝑛 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒 𝑠̦𝑖 𝑣𝑖𝑜𝑙𝑒𝑛𝑡̦𝑎 𝑖̂𝑚𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑎 𝑓𝑒𝑚𝑒𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛 𝑜 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑢𝑟𝑒𝑟𝑜𝑎𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑀𝑜𝑙𝑑𝑜𝑣𝑎 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛 𝑟𝑒𝑔𝑖𝑢𝑛𝑒. 𝐼̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑖𝑓𝑟𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑒 𝑎𝑠𝑐𝑢𝑛𝑑 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑒, 𝑑𝑎𝑟 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑎𝑙𝑎𝑟𝑚𝑎̆, 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑛𝑒 𝑎𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒𝑠𝑐 𝑐𝑎̆ 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑣𝑖𝑜𝑙𝑒𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑜 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑎̆: 𝑎 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖, 𝑎 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑎 𝐵𝑖𝑠𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑎 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎̆𝑟𝑢𝑖𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑛𝑜𝑖. 𝑁𝑖𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑛𝑢 𝑎𝑟 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑡𝑎̆𝑐𝑒𝑟𝑒.

𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑐𝑎 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑖𝑜𝑙𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑠̦𝑡𝑖𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡𝑎̆ 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛.” – Viorica Culeac, Analistă de program UN Women.

La Palanca, întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, printr-un moment artistic plin de emoție, susținut de copiii din localitate și ansamblul folcloric „Țărăncuțele”. Cântecele lor au adus zâmbete pe chipurile celor prezenți.

Evenimentele au fost desfășurate cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, în cadrul programului „EU4GenderEquality: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (etapa a doua), finanțat de Uniunea Europeană (European Union in the Republic of Moldova) și implementat în comun de UN Women Moldova și UNFPA.