24Jun

Cursa Bunătății revine: de această dată cu participarea copiilor şi adulţilor din 5 comunităţi rurale

În perioada iunie-iulie anunţăm lansarea unei ediţii speciale de evenimente sportive menite să cultive solidaritatea în rândul copiilor – este vorba despre Cursa Bunătăţii.

Copiii şi adulţi din 5 comunităţi rurale vor exersa bunătatea prin implicare, iar resursele colectate ca urmare a evenimentelor vor ameliora viaţa copiilor şi tinerilor din sate.

Cauzele pentru care ne mobilizăm în acest an sunt: amenajarea unor terenuri de joacă pentru copii, dotarea unui centru comunitar şi amenajarea unui izvor.

Mâine, 25 iunie, Cursa Bunătăţii începe la Săseni (Călăraşi). Echipa de aici a pregătit o cursă a picilor, o tombolă şi un târg de caritate, aşa încât locuitorii satului să poate sprijini nevoia pe care au identificat-o: 2 geamuri noi la Centrul comunitar.

„Dacă în anii trecuți evenimentele de implicare în cauzele sociale de mobilizare a resurselor erau inclusiv în capitală, în 20 de ani am învățat să dezvoltăm spiritul solidarității și în comunitățile rurale. Suntem convinși că această experiență poate fi diseminată copiilor din sate sau oriunde există dorință de implicare și schimbare la față a comunităților noastre. Schimbarea la față este în primul rând, schimbarea de atitudine pentru nevoia întregii comunități, dar și a fiecărui membru a acesteia. Un exemplu elocvent este această Cursă a Bunătății, care a fost desfășurată cu succes ani la rând în Chișinău, implicând sute și uneori mii de copiii în exersarea bunătății.”, Igor Belei, Director Executiv

Diaconia te invită să susţii cauzele Cursei Bunătăţii din acest an. Poţi face o donaţie sau vino cu familia în una din aceste destinaţii pitoreşti, pentru a oferi cu un gest de bunătate un dar frumos copiilor din sate:

  • Săseni (Călăraşi) – 2 geamuri noi la Centrul Comunitar local: .
  • Ineşti (Teleneşti) – parc sportiv intergeneraţional.
  • Bălăşeşti (Sângerei) – amenajarea unui teren de joacă.
  • Roşcani (Strășeni) – amenajarea unui izvor de la intrarea în sat.
  • Bogheni (Ungheni) – amenajaraea unui teren de joacă şi sport.

Donează aici, la SUSȚINE COMUNITĂȚI, indicând localitatea pe care vrei să o sprijini.

Amintim că la editia din 2018 Cursa Bunătăţii a reunit peste 1000 de copiii din Chişinău, care, prin gestul lor de bunătate au sprijinit şcolarizarea fetelor orfane din programul Apartamentul Social – .

În 2019, Cursa Bunătăţii a fost organizată în cadrul Maratonului Internațional Chișinău, atunci 25 de părinți alături de copiii lor s-au implicat în amenajarea centrului comunitar de la Săseni.