03Mar

Curaj, voce și solidaritate la prima ediție a evenimentului de bine CE VREI?

Pe 28 februarie 2026 a avut loc prima ediție a evenimentului de bine CE VREI?, un spațiu al întrebărilor sincere și al curajului de a răspunde la ele.

Am adus împreună 40 de participanți care investesc conștient în dezvoltarea lor și aleg să transforme această evoluție într-un sprijin concret pentru tinerele asistate de Diaconia în cadrul Apartamentului Social „Spre Independență”.

Ne-am propus să construim un eveniment care să îmbine firesc învățarea cu implicarea și ne bucurăm că acest lucru s-a simțit în fiecare moment al întâlnirii noastre. Apreciem profund receptivitatea și generozitatea celor trei experte care, prin implicarea lor voluntară, ne-au demonstrat că expertiza poate deveni un dar valoros atunci când este pusă în slujba unei cauze sociale.

Suntem recunoscători participanților care, prin timpul dedicat și prin biletul achiziționat, au contribuit la consolidarea unei comunități de susținători în jurul tinerelor sprijinite de Misiunea Socială Diaconia în construirea drumului lor spre independență. Mulțumim fiecăruia pentru încredere și ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție cu impact social., împărtășește Anna Ceban, Consilieră pe comunicare, Diaconia

CE VREI? nu a fost o conferință clasică. A fost o experiență de reflecție și dialog, construită în jurul unui acronim care vorbește despre etape reale ale maturizării personale: Curaj, Exprimare, Voce, Reziliență, Evoluție, Identitate.

Fiecare dintre speakerii evenimentului a deschis o conversație despre asumare, limite depășite și responsabilitatea de a-ți construi propriul drum:
Elisoa Cynthia Refanaharivola, creator digital și storyteller, a vorbit cu sinceritate despre visuri, autenticitate și curajul de a-ți păstra vocea.
Daniela Secinschii, CEO și fondatoare ProActive, trainer în finanțe personale, a abordat relația noastră cu banii și educația financiară ca formă de libertate.
Steluța Andrei, expert internațional în comunicare strategică și de criză, fondatoare Black Unicorn Agency, a adus în prim-plan puterea cuvântului și importanța unei comunicări asumate în atingerea obiectivelor proprii.

Elisoa Cynthia Refanaharivola: „Sunt mentoră pentru fetele de la Apartamentul Social de aproape un an și le susțin așa cum pot: prin sfaturi, colaborări și sprijin în diferite domenii. Prin acest eveniment nu doar că voi vorbi despre cum, prin storytelling, putem transmite valori importante, ci voi contribui și la sprijinirea fetelor.”

Ca gest de apreciere pentru participanți, am organizat o tombolă cu sprijinul GRAWE Carat Asigurări și Cosmetic Shop, care a adăugat un plus de bucurie și implicare.

Silvia Pașcan, participantă la eveniment ne-a mărturisit că:Participând la prima ediție, mă simt onorată că am fost acolo. Venită din Căușeni, am reușit să-mi îndeplinesc două dorințe în doar câteva ore: să ajut fetele din Apartamentul Social și să învăț cu ochii mari de admirație și urechile ciulite de la femeile mentore din cadrul evenimentului.”

„Cred că femeile trebuie să se susțină una pe alta, iar atunci când simt sprijin și grijă, capătă mai multă încredere în ele și reușesc mai mult.”, spune Doina Ursachi, participantă la eveniment și CEO Summit Events.

Dincolo de idei și inspirație, CE VREI? a însemnat solidaritate. Mulțumim tuturor celor care au ales să se implice și să transforme participarea lor într-un sprijin real. Fondurile adunate din vânzarea biletelor și din parteneriate vor asigura, timp de 50 de zile, asistența unei beneficiare din cadrul Apartamentului Social „Spre Independență”.

Le suntem recunoscători partenerilor care au ales să fie alături de noi: Myskin.md, Cosmetic Shop, proactive, Black Unicorn Agency, Glia Impact Hub, Elody Farmacie, Linella, GRAWE Carat Asigurări, iTicket și e-tineret.

„Am acceptat invitația de a sprijini acest eveniment pentru că, de ani buni, suntem alături de Diaconia și, împreună, susținem tinerele din Apartamentul Social „Spre Independență”. Pentru Grawe, implicarea în comunitate nu este un gest punctual, ci o responsabilitate continuă. Credem că, atunci când poți ajuta, o faci.”, declară Nadia Burunciuc, Șefă Departament Marketing și PR, Grawe Carat

Această ediție CE VREI? este începutul unei tradiții în care solidaritatea și speranța ne vor aduce împreună.

Proiectul Apartamentul Social „Spre Independență”, implementat de Diaconia, se află în cea de-a 19-a generație de beneficiare și a oferit, până în prezent, sprijin pentru peste 114 de tinere aflate în situații de vulnerabilitate, facilitând integrarea lor socială și profesională.