23Jun

Șezătoarea Zânelor Bune, ediția a III-a – o seară de bunătate, curaj și solidaritate feminină

Ediția a III-a a Șezătorii Zânelor Bune s-a încheiat, lăsând în urmă emoții, povești și o comunitate de femei care aleg să se susțină reciproc și să semene bunătate în jurul lor. A fost mai mult decât o întâlnire – a fost o adevărată celebrare a solidarității, a feminității și a curajului de a schimba lumea prin gesturi simple, dar pline de sens.

Șezătoarea s-a desfășurat într-o atmosferă plină de căldură și emoție, iar vizita la Centrul Maternal a fost un prilej de reflecție și apropiere. Zânele bune au depănat amintiri și au vorbit despre puterea de a fi mamă, despre încercări și bucurii, despre curajul de a merge mai departe.

Un moment aparte a fost oferit de Stela Botez – „fata cu cobza”, care ne-a încântat cu piese culese din folclorul românesc, aducând în sufletele noastre un strop de tradiție și emoție autentică.

Seara a continuat cu o activitate delicioasă și terapeutică – gătitul împreună. Cu sorțuri de „zâne bune”, am pregătit deserturi cu gust de vară, într-o adevărată terapie cu miros de căpșuni. Ne-am adunat apoi în jurul unui ceai aromat, oferit cu generozitate de Gin Line – Produse Naturale din Ghimbir, și am savurat, cu bucurie, bunătățile pregătite chiar de noi.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost acela în care fiecare invitată a lăsat un mesaj în dar pentru mamele din centrul maternal – rânduri care le-au fost sprijin într-un moment important al vieții și care pot aduce curaj și speranță unei alte femei aflate la răscruce.

Această ediție a Șezătorii Zânelor Bune a fost despre inimă, despre empatie și despre grija față de aproapele. Am plecat cu toții mai bogați sufletește, cu lecții învățate și cu sentimentul că bunătatea începe cu fiecare dintre noi.

Dacă vrei să faci parte din comunitatea care sprijină mamele curajoase, te invităm să ne contactezi la numărul de telefon – 061058777.

Evenimentul este dedicat sprijinirii Centrului Maternal „În brațele mamei”– serviciu care are drept scop asistența mamelor minore, orfane și din alte categorii de risc. Din 2011, am reușit să sprijinim 205 mame să își păstreze copiii aproape, oferindu-le un adăpost și șansa unui nou început.