Acasă este locul în care găsim siguranță, bucurie și grijă. Pentru mămicile și bebelușii de la Centrul Maternal, dar și pentru adolescentele de la Apartamentul Social, acasă înseamnă Misiunea Socială Diaconia.
În ajunul zilei internaționale a copilului acestea au trăit momente pline de emoție și s-au bucurat de o atmosferă caldă și prietenoasă pe care, în sfârșit, au găsit-o aici, în familia Diaconia.
Mămicile împreună cu fetele de la Apartamentul Social, au fost entuziasmate să participe la activitatea care le-a ghidat în arta de a găti înghețată. Au avut ocazia să își dezvolte abilitățile în bucătărie și să descopere deprinderi sănătoase pentru răsfățul lor și al copilașilor.



Activitatea a început cu o discuție despre importanța alimentației sănătoase, iar nutriționista Corina Dascălu, a avut grijă să sublinieze rolul esențial al fructelor în viața fiecărui om și să evidențieze beneficiile lor.


Un moment special al evenimentului a fost dedicat înghețatei din fructe, o alternativă sănătoasă și delicioasă la înghețata tradițională. Corina a dezvăluit secretele preparării unei înghețate din fructe acasă, a oferit rețete simple și creative, încurajând mamele de la Centru Maternal și fetele de la Apartamentul Social să experimenteze și să se bucure de înghețata gătită acasă.
În curtea Centrului Maternal a fost creat un decor feeric, unde copilașii împreună cu mămicile și fetele de la Apartamentul Social s-au simțit ca într-o poveste. Baloane colorate și muzică veselă, au creat o atmosferă de bucurie și entuziasm.
A fost o zi în care au uitat de problemele și greutățile cotidiene, și s-au concentrat pe bucuria și fericirea de a fi împreună.








