Cu acest articol dorim să împărtășim cu voi o istorie de viață a unui beneficiar al Cantinei Sociale Mobile „Aproape de Aproapele”

Vă rog, nu mă fotografiați. Și așa toți se uită chiorâș la noi. Sunteți reporteră? Îi spun că nu sunt și că am venit aici doar ca să văd câtă lume are nevoie azi de prânzul de la Cantina Socială a Diaconiei. E un semi-adevăr, dar i-l spun, pentru că simt că are nevoie de el.

Valentin are 73 de ani. De mai bine de 20 de ani, e văduv. Când i-a murit soția, a vândut casa din sat cu tot ce agonisiseră în jurul gospodăriei și s-a mutat cu traiul la Chișinău, într-un apartament cu o odaie.

Mi-e rușine. Sunt sănătos, slava Domnului, mă duc picioarele și mâinile mă ascultă, dar trebuie să fac economii. Toată viața am lucrat șofer pe tir. Nu mi-am închipuit niciodată că am să ajung să mai întind vreodată mâna după o bucată de pâine.

Bărbatul are 2 copii, dar aceștia sunt plecați de ani buni peste hotare. Ei au grijile și nevoile lor. Au nepoți de care trebuie să se îngrijească. Nu vrea să fie o povară. A crescut într-o familie cu 13 copii, știe cum e să fii nevoit să hrănești multe guri. Așa că, de fiecare dată când fata sau feciorul îl întreabă cum o duce și dacă are nevoie de ceva, Valentin neagă și trece repede la o glumă.

Știți, pâinea pe care ne-o dau aici îmi ajunge pe câteva zile. Mai fac un borș, mai fierb o fasolă, și de-o nevoie, mă mai țin două zile. Azi au adus macaroane cu sos și cu carne. Așa că pâinea asta o să-mi ajungă până vineri. Poate până la sfârșitul săptămânii a veni și pensia. Dar dacă de-o nevoie, mai am 80 de lei în portofel. Așa că huzuresc, zice Valentin zâmbind stângaci.

De altfel, omul nu se plânge. Nopțile mai păzește uneori teritoriul unei întreprinderi. Pentru servicii de pază și grădinărit, e răsplătit cu câte 1600 lei pe lună.  Pensia de 2 mii de multe ori nu-mi ajunge. Și asta eu încă am noroc, aici sunt și oameni care nu au nici atâta. Cât își deapănă istoria, Valentin jupește ca un copil rușinat scoarța uscată de pe trunchiul copacului de care se sprijină.

Omul nu ocupă niciodată rând ca să-și ia de mâncare. S-a întâmplat odată că s-a terminat mâncarea taman când i-a venit rândul. Dar el oricum rămâne ultimul să-și umple borcănașul. Dispare pe neprins de veste, tot așa cum a apărut în mulțime.

Săptămâna viitoare nu va veni. Va primi pensia, poate, și-apoi, fiica a zis că i-a trimis un mic colet prin cineva care vine acum din Germania. Iar Valentin e convins că, dacă nu are numaidecât nevoie de acest prânz cald, dacă are o mână de crupe în casă, porția lui trebuie să rămână pentru altcineva. Nu-i vreme de făcut acum risipă de mâncare. Îs vremuri grele și-i bine să avem soviste.

Reamintim că serviciul Cantina Socială Mobilă „Aproape de Aproapele” funcționează grație solidarității oamenilor. Iar împreună putem să ajutăm un bătrân flămând. Sprijină și tu acest serviciu cu o donație.