
Misiunea Socială „Diaconia” lansează campania de Crăciun „În brațele mamei”. Desfășurată pentru al șaptelea an consecutiv, campania este o ocazie să ne unim eforturile pentru a-i oferi fiecărui copil șansa de a rămâne alături de cea care i-a dat viaţă şi bucuria firească de a-i spune „mamă”.
În cadrul campaniei vor fi organizate o serie de acțiuni cu scopul de a sensibiliza societatea cu privire la problema mamelor orfane și în situații de criză și colectare de fonduri, precum:
Evenimente de caritate în Diasporă pentru susţinerea Campaniei: târg de caritate în Grecia, Portugalia, Italia etc.
Târg de jucării de brad: pe parcursul campaniei, în Chişinău, cei care vor să susţină cuplurile mamă-copil vor putea procura jucării de brad confecţionate de voluntarii şi mamele-beneficiare.
17 decembrie – Telemaratonul de Crăciun „În braţele mamei” – eveniment naţional organizat în colaborare cu Moldova 1. Evenimentul va avea loc în direct, între orele 15:00-19:00. Vom organiza în direct un atelier de confecţionare a jucăriilor de brad cu participarea donatorilor, recitaluri de colinde şi muzică uşoară, licitaţie de caritate, dar şi interviuri cu foşti şi actuali beneficiari, specialişti în domeniul protecţiei sociale a copilului, donatori.
Ateliere de jucării de brad în companii: Echipele de angajaţi din companii, asistaţi de voluntarii Diaconiei, vor putea organiza la locul de muncă ateliere de confecţionare a jucăriilor de brad. Atelierele vor dura cca 2 ore, în format team-building. Participanţii vor cunoaşte detalii despre modul în care Diaconia asistă cuplurile mamă-copil şi vor putea păstra jucăria realizată. Donaţie pentru participare la acţiune: 150 de lei per participant.
Toate resursele adunate în urma acțiunilor campaniei vor fi utilizarea pentru asistarea familiilor aflate în criză temporară, beneficiari ai programului „În brațele mamei”.
Până în prezent, grație programului „În brațele mamei” au beneficiat de asistență 94 de cupluri mamă-copil aflate în situație de criză. În acest an, 10 mame au primit asistență rezidențială și altele 11 în comunitate.
În 2016, grație efortului a sutelor de voluntari, donatori și susținători ai campaniei, au fost adunați peste 120 de mii de lei, ceea ce înseamnă cca 800 de zile de siguranță în Centrul Maternal.
Mai multe informații despre program puteți găsi AICI.
Campania din acest an este organizată cu binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.
Parteneri media generali: Moldova 1, Moldova 2
Parteneri media generali online: Agora.md, Ea.md
Parteneri media: Mama.md, Radio Chișinău, Planeta mami, Odoraș.md, Mamaplus.md, Suntpărinte.md, CivicFest.md.








