Descoperă ceea ce nu știai despre campania „Masa Bucuriei”. Curiozități.

Campania de Paști „Masa Bucuriei”, ce va avea loc la data de 23 aprilie, este organizată de Misiunea Socială Diaconia pentru al  7-lea an consecutiv.  În acest timp, rubrica „Știați că” s-a alimentat cu diverse curiozități și statistici curioase, noi însă am decis să vi le prezentăm pe cele mai interesante. Cel mai mic voluntar implicat în campanie avea 12 ani. Tu când prima dată ai realizat că vrei să ajuți aproapele tău?

–        Pentru a dezvolta simţul civic, o mamă a hotărât ca feciorul său să-şi petreacă o parte din ziua sa de naştere activând în calitatea de voluntar în ziua campaniei Masa Bucuriei 2015. Astfel, băiatul şi-a întâlnit cei 12 ani în marea echipă a voluntarilor Diaconia.

–        Cel mai mic voluntar implicat în campania de Paşti a avut 12 ani – cu 34 de ani mai puţin decât cel mai mare voluntar, care a avea 46 de ani.

–        Dorinţa unei voluntare de a se implica în Campania de Paşti a fost atât de arzătoare, încât a insistat să-şi coase,  din propriile resurse, o vestă în plus.

–        Statistica denotă că vârsta persoanelor care fac o donație poate fi, contrar percepţiilor generale, şi una mai mică de 18 ani.

–        Numărul persoanelor voluntare de sex feminin, care se implică în campanie, este mai mare de 3,5 ori decât numărul persoanelor de sex masculin.

–        Numărul celor care refuză să doneze este de 3 ori mai mare decât numărul celor care lasă produse alimentare în punga cu donații. În campania de Paști „Masa Bucuriei” am adunat 22 de tone de produse alimentare. Dacă fiecare dintre cumpărători ar fi răspuns îndemnului voluntarilor de a dona, această cantintate s-ar fi dublat sau triplat.

–        În urma campaniei din anul trecut, au fost asigurate cu produse alimentare 6 cantine sociale de pe întregul teritoriu al țării.

–        Tot în 2015, au fost repartizate 863 de pachete alimentare persoanelor vârstnice și celor din familii social-vulnerabile.

–        Doar în Chișinău, pe parcursul anului trecut au fost distribuite 26 470 de porții de mâncare.

Campania „Masa Bucuriei” este mai mult decât o campanie de caritate – este o mișcare de solidaritate comună. Masa Bucuriei este acea masă la care se întâlnesc voluntari, donatori, susținători ai campaniei și oameni care cu greu își pot asigura o bucată de pâine.  În ajun de Sfintele Sărbători de Paști, Misiunea Socială Diaconia te îndeamnă să te implici în campania Masa Bucuriei. Iată care sunt posibilitățile de implicare:

Aplică în calitate de voluntar aici:  Deadline: 15 aprilie

Donează online:  cu 15 lei poți asigura un prânz unui bătrân.

Donează prin terminalele de plată MMPS și QIWI, secțiunea: alte servicii

Donează produse alimentare. La data de 23 aprilie, în unul dintre supermarketurile de lângă casa ta, intră și lasă în boxa cu donații produse alimentare neperisabile. Găsește lista cu magazine implicate în campanie aici: