Învățăm despre organizarea comunitară de la specialiști internaționali. Paul Cromwell în vizită la Diaconia.

 Paul Cromwell, specialist internațional în organizarea comunitară ieri, 16 februarie, a fost în vizită la Diaconia. Coordonatori de proiecte, coordonatori de voluntari și alți reprezentanți ai administrației organizației Diaconia au fost implicați într-un training unde au cunoscut practici internaționale eficiente și modalități de implicare ale comunității în acțiunile sociale.

Misiunea Socială ”Diaconia” dezvoltă, împreună cu voluntari și centre parohiale din regiunile Moldovei, 17  proiecte de asistență socială ale persoanelor aflate în dificultate. Motivația și reușita de a implica oamenii acțiunile pe care le desfășurăm sunt momentele la care lucrăm în mod special. Pentru a înțelege și mai bine cum obținem o implicare eficientă cu impact de durată, a fost invitat specialistul în organizare comunitară Paul Cromwell pentru a ne împărtăși din bogata lui experiență.

Trainingul ”Organizarea comunitară. Descriere cu exemple” a început cu descrierea exemplelor de acțiune comunitară în rezolvarea problemelor din țări precum Polonia, Germania și Moldova. „Scopul organizării comunitare este de a aduce oamenii împreună și de a dezvolta împreună problemele comune. O persoană poate fi refuzată mult mai ușor decât un grup de persoane” a declarat Paul Cromwell.

„Lucrurile nu sunt greu de făcut dacă ai la bază motivația necesară. În rest, trebuie să găsești oamenii care să te susțină și să fie mânați de aceleași interese”, afirmă coordonatorul proiectului Young Diaconia, Adriana Velicinschi.

Un rol important în oraganizarea acțiunilor sociale îl au parohiile și reprezenanții acestora. Preoții din teritoriu sunt cei care identifică nevoile, intersele comunității pe care o reprezintă și informarea coordonatorilor de proiecte despre acestea. Misiunea socială „Diaconia” confirmă această idee prin conlucrarea activă cu centrele parohiale din localități precum Coșcalia (Căușeni), Cania (Cantemir), Fetești (Edineț), Roșu (Cahul) împreună cu care organizăm stabilimente sociale și activități de educație destinate copiilor.

”Diaconia face un lucru foarte benefic societății. Am reușit să fac cunoștință cu proiectele voastre, iar ceea ce faceți este un lucru mare” ne-a declarat Paul Cromwell cu referire la activitatea organizației noastre.

Paul Cromwell este consultant și trainer în organizarea comunitară. Activează în cadrul organizației din Germania Forum Community Organizing e.V. (FOCO) și European Community Network (ECON). În activitatea sa, Paul desfășoară forumuri tematice în întregul spațiu european.