Voluntarii Diaconiei la finele campaniei “Masa Bucuriei” : “Zâmbetul de mulțumire al bătrânilor ne-a determinat să facem mai multe fapte bune!”
Campania de Paști “Masa bucuriei” s-a încheiat în data de 14 aprilie 2012. Ultimele calcule a cantității de produse alimentare adunate relevă succesul campaniei. În trei săptămâni s-au colectat 1500 kg de produse alimentare și 16200 de lei pentru a ajuta 220 de bătrâni singuratici și 2 cantine sociale.
Tatiana Colesnic: “A fost prima campanie de Paști la care am participat și am rămas profund impresionată. Mi-a plăcut cum au reacționat oamenii când le vorbeam despre campanie. Am primit multe laude și încurajări. Acestea ne-au îndemnat să ne continuăm activitățile cu mai multă dăruire. Conștientizam faptul că fiecare cuvânt spus putea aduce în boxă un produs pentru bătrâni. Așa am luptat cu toții. Am depus toate forțele pentru ca acei bătrâni să nu simtă singurătate și uitare. Am repartizat pachete cu produse alimentare bătrânilor din Cania, Leova, Roșu și Coșcalia. Plângeam împreună cu ei când ne povesteau istoria vieții lor. Am trăit emoții de neuitat. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în campanie.”
Valentina Canțîr: “Am avut emoții pe întreaga perioadă de campaniei. Oamenii au fost diferiți. Am văzut în ochii lor nesiguranță și încurajare, neîncredere și compasiune, indiferență și bunătate. Efortul nostru, al voluntarilor, a constat în sensibilizarea oamenilor. Le explicam cât de greu le este bătrânilor de sărbători, când sunt singuri și neajutorați. Mă simt mândră de rezultatele eforturilor mele. Zîmbetul de mulțumire al bătrânilor m-a determinat să fac mai multe fapte bune”
Cristina Scripnic: “Am fost bravo! Nu este o laudă neargumentată. Am reușit să adunăm produse și să le repartizăm bătrânilor. Fiecare persoană care a donat alimente a fost drept un erou în fața bătrânilor. Cu siguranță voi participa și în cadrul altor campanii organizate de Diaconia”
Adrian Petco: “Campania m-a schimbat mult. Deja nu mai trec indiferent pe lângă bătrânii cerșetori. Mă gândesc că anume cerșitul este unica lor sursă de supraviețuire. Această campanie a ajutat 220 de bătrâni să nu ajungă într-o situație similară. Mă bucur că am putut să îi ajut.”
Campania “Masa bucuriei” s-a desfășurat în perioada 26 martie-14 aprilie. Acțiunea este la cea de-a treia ediție și promovează solidaritatea socială între generații.








