În această vară, un grup de voluntari moldoveni (Young Diaconia Chișinău) și italieni (Caritas Ambrosiana și Asociația BIR), au organizat activități și jocuri pentru cca 200 de copii din localitățile Inești, Cetireni și Ialpujeni, mai mult ca atât au realizat și activități sociale în comunitate.


„În Taberele Solidarității organizăm în fiecare zi diverse activități interesante și experimentăm zi de zi lucruri noi. De asemenea sunt și situații neprevăzute cărora trebuie să le facem față, iar asta ne face și mai uniți. Ne bucurăm că împreună putem să aducem zâmbetul pe fața a zeci de copii”, Gabriela Ștefîrță, voluntar.



Tinerii sunt diferiți, dar împreună reușesc să facă lucruri demne de urmat. Chiar dacă vorbesc limbi diferite, se înțeleg de minune și formează echipa solidară care aduce zilnic bucurie și zâmbete pe chipurile a zeci de oameni.
„Este o tabără unde copiii se distrează foarte mult. Am venit aici cu prietenii mei pentru a petrece timpul frumos împreună, ne vom juca și vom învăța lucruri noi. Această tabără mi-a făcut zilele mai bune”, Adelin, participant la tabără.



Din plăcerea de a ajuta și dorința de a-i face fericiți pe copii și pe bătrâni, voluntarii au devenit un adevărat exemplu de bunătate și dăruire. Entuziasmați și încrezători, au transformat zilele obișnuite de vară în experiențe valoroase, iar faptele bune în exemple frumoase de urmat.



„Voluntariatul mi-a oferit o șansă unică. Această experiență extraordinară m-a ajutat să văd lumea cu alți ochi. Dăruind timpul și ajutorul meu celor care aveau nevoie, m-am simțit cu adevărat împlinit și util. Am cunoscut mulți tineri, alături de care am crescut și am devenit mai bun. Fiecare zi e un nou început și o nouă lecție. Sunt nerăbdător să aflu ce va urma”, ne spune Mihai, voluntar.


Taberele Solidarității sunt realizate din anul 2005 și își propun să promoveze voluntariatul, să motiveze implicarea tinerilor în viața comunității, să favorizeze schimbul de experiență între voluntarii moldoveni și cei italieni pentru organizarea jocurilor și activităților sociale.