25Sep

Centrul „Sfânta Ana”– refugiu de liniște și speranță

Ecaterina a ajuns în Moldova cu inima grea și neliniștită. Inițial, totul părea străin și necunoscut pentru ea. Dar, pe măsură ce timpul trecea, a înțeles că această țară avea să-i devină a doua casă. Cu toate acestea, războiul nu pare să se încheie, iar dorința ei de a se întoarce în Ucraina este umbrită de frica de a-și pune copilașul în pericol. Duce dorul pentru cei dragi rămași acolo, dar înțelege că, în acest moment, cel mai sigur pentru toți este să rămână departe.

Decizia ei a fost una curajoasă – să rămână în Moldova alături de fiica ei, Camila. Ecaterina a mers la cursuri, unde a învățat să facă manichiură și pedichiură, transformând casa lor într-un mic salon de frumusețe. A devenit un meșter priceput și a câștigat clienți loiali. Cu toate acestea, ceea ce a contat cel mai mult pentru ea a fost faptul că Camila s-a adaptat și a găsit un loc special unde să trăiască fiecare moment și să fie fericită. Acest loc este Centrul Multifuncțional pentru copil și familie „Sfânta Ana”.
În centru, Camila a avut oportunitatea să exploreze diverse tehnici de desen în acuarelă, să se joace cu alți copilași și să învețe lecții importante despre bunătate și prietenie. Camila are cinci rochițe, iar la fiecare sărbătoare, le împarte cu drag cu ceilalți copii de la centrul comunitar, unde toți se simt ca într-o mică familie, unită prin momente frumoase.

Pentru Ecaterina și Camila, Centrul „Sfânta Ana” a devenit mai mult decât un simplu loc în care își petrec timpul, acesta reprezintă mai degrabă un altar de liniște și pace, unde mama și fiica învață zi de zi să se bucure de viață din nou.

,,Nici nu știm ce ne-am fi făcut fără pedagogii noștri dragi. Copilul meu a fost primit cu multă căldură și a fost ajutat să treacă peste șocul în care se afla. Fetița a uitat cum e să alergi în subsol de fiecare data când auzi sirena. Ni s-a oferit aici atât de multă grijă, încât ea în fiecare seară își dorea să adoarmă mai repede, pentru ca dimineața să revină iarăși la Centrul Sfânta Ana. Aici, familia mea, a primit și ajutor financiar, care în această situație este foarte necesar. Mulțumim Centrului Sfânta Ana, datorită vouă acum suntem o familie mare, familia ucraino-moldovenească”.

Între timp, Ecaterina și-a obținut permisul de ședere temporar și a găsit în Moldova un refugiu sigur și liniștit pentru ea și fiica ei. Camila și-a făcut prieteni aici, în Moldova, s-a dezvoltat, a învățat limba română, iar cel mai important este faptul că sunt în siguranță, departe de lacrimile și zgomotul războiului care a furat copilăria multor copilași.