print
118 tone de haine şi bunuri materiale au ajuns la oamenii nevoiaşi din întreaga ţară. Banca de haine la doi ani de la lansare
16.07.2018
598 Accesări

În luna iulie, proiectul „Banca de Haine” al Misiunii Sociale „Diaconia” a împlinit doi ani de la fondare. Primul proiect de colectare publică de bunuri care are scopul de a crea un mecanism autohton de solidaritate socială prin redistribuirea acestora persoanelor aflate în dificultate. Până în prezent, prin intermediul celor 5 boxe amplasate în Chișinău, au fost colectate şi distribuite 118 tone de bunuri, au fost aprovizionate constant 45 de localităţi (parohii), dintre care 20 au amenajate garderobe sociale.

Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia”: Banca de Haine este un exemplu prin care solidaritatea şi gesturile mici ajută cu adevărat oamenii nevoiaşi. Proiectul nu este doar un lanţ de distribuţie a bunurilor, dar dezvoltă iniţiative sociale în comunităţi şi chiar a fost punctul de unde au pornit adevărate structuri sociale la nivel comunitar. 

Impactul proiectului Banca de haine în cifre:

-        5 boxe dotate cu un mecanism special de colectare a donațiilor au fost amplasate în Chișinău

-        4000 kg de haine se colectează în medie lunar

-        20 de garderobe sociale din cadrul Mitropoliei Basarabiei aprovizionate cu bunuri

-        45 de parohii în care au fost distribuite haine 

-        33 ONG - uri au luat haine pentru beneficiari

-        118 400 kg de bunuri donate

Misiunea Socială „Diaconia” mulțumește tuturor susținătorilor proiectului și îndeamnă oamenii care donează, în scopul ajutorării și susținerii responsabile, să respecte câteva reguli deosebit de importante: 

·         Nu lăsați pachetele cu donații lângă boxă. Asiguraţi-vă că bunurile ajung în boxe, așa cum nu putem garantata siguranţa bunurilor lăsate în afară.

·         Dacă boxa este plină vă rugăm să reveniţi la sfârşitul zilelor când are loc colectarea de bunuri.

·         Bunurile sunt colectate de 3 ori pe săptămână: luni, miercuri și vineri.

·         Dacă doriți să donați o cantitate mai mare de bunuri materiale, Vă rugăm să le aduceți direct la sediul Misiunii Sociale „Diaconia”: Poșta Veche, str. Criuleni 22, sau contactați-ne la: 067 712 300.

·         Lucrurile trebuie să fie curate și îngrijite.

·         Toate donațiile trebuie lăsate în pungi sau saci legați.

·         Obiecte admise pentru a fi donate: lenjerie de pat, haine, încălțăminte, jucării.

Copyright © 2018 Misiunea Socială "DIACONIA". Toate Drepturile Rezervate.