print
Atelierul MARIEI a făcut totalurile
03.07.2018
176 Accesări

Misiunea Socială Diaconia a organizat, recent, o întâlnire cu donatoarele din cadrul Atelierului MARIEI, unde s-au făcut totalurile a tuturor întâlnirilor. Initatele au avut ocazia să îşi reamintească fiecare atelier şi impactul acestuia asupra mamelor din Centrul Maternal:

Atelierul nr. 1, 28 septembrie

Împreună am pictat eşarfe cu meşteriţa Mihaela Dubrovschi şi am discutat despre relaţii cu expertul în comunicare relaţională, Cristina-Elena Neguţ.

Atelierul nr. 2: 2 noiembrie, 2017

Am gătit două prăjituri cu bucătarul Marian Danu într-un studiou gastronomic şi am planificat campania de Crăciun „În braţele mamei”.

Atelierul nr. 3, 7 decembrie 2017

De această dată, am decorat lumânări ghidaţi de echipa Pao Candels şi am discutat despre modalitatea în care am putea creşte numărul celor care ar sprijini beneficiarii Centrului Maternal.

Atelierul nr. 4, 12 decembrie, 2017

Am realizat un atelier special pentru copiii membrelor: am confecţionat jucării de brad şi le-am oferit ocazia să cunoască şi ei Centrul Maternal- „căsuţa” în care avem grijă ca fiecare copil să crească alături de mama sa.

Atelierul nr. 5, 22 februarie 2018

Am evaluat valoarea implicării fiecăreia dintre noi în campania de Crăciun dedicată beneficiarilor Centrului Maternal.  La fel, acest atelier a fost unul deosebit pentru că am confecţionat mărţişoare împreună cu mamele din Centru şi am discutat cu ele despre cele mai frumoase momente ale maternităţii.

Atelierul 6, 17 mai 2018

Scopul întâlnirii a fost planificarea unor activităţi dedicate Zilei Copilului, care, ulterior, vor sprijini Centrul Maternal. Am participat la un atelier de ornamentare a ramelor foto, moment moderat de Cristina Olaru.

Atelierul 7, 27 iunie 2018

E un atelier dedicat activităţilor pe care le-a organizat fiecare dintre noi: aici împărtăşim emoţiile pe care le-am trăit în această comunitate şi alături de mamele pe care le ajutăm.

Atelierul MARIEI în cifre:

7 întâlniri de grup

19 membre active

10 evenimente organizate în susţinerea beneficiarilor Centrului Maternal

Nenumărate donaţii în produse sau fonduri, graţie cărora am acoperit total sau parţial nevoi importante din Centru: produse igienice, scutece, produse alimentare, electrocasnice, precum şi nevoi punctuale în asistenţa unor cazuri concrete.

Copyright © 2018 Misiunea Socială "DIACONIA". Toate Drepturile Rezervate.