print
Pe cine vom ajuta la Maratonul Copiilor în acest an
18.10.2017
386 Accesări

Maratonul Copiilor este un eveniment inedit ce transformă o cursă obișnuită de alergări într-un gest de solidaritate. Prin această acțiune, la data de 28 octombrie, oferim unor copii șansa de a merge la școală.

Dacă majoritatea copiilor sunt obișnuiți să își realizeze visele cu ajutorul părinților, fetele din proiectul ,,Spre Independență”  al Diaconiei, pe care le vom ajuta în acest an sunt lipsite de această posibilitate.

Ieșite din sistemul rezidențial (orfelinate), orfane sau din familii dezorganizate acestea primesc aici posibilitatea să își schimbe viața.

Cu ajutorul unei echipe de profesioniști, într-o perioadă scurtă de timp (11 luni) fetele din proiect reușesc să învețe ceea ce de obicei înveți în familie: gestionarea resurselor, petrecerea timpului liber, comunicarea interpersonală, etc.  

De asemenea, fetele învață și la o școală profesională, fiind ghidate în alegerea uneia dintre meserii: frizer, croitor, bucătar, chelner.

La finalizarea proiectului toate beneficiarele sunt ajutate să-și găsească un loc de muncă ce le permite să devină independente. Pe parcursul unui an de la ieșirea din se păstrează o legătură permanentă cu fiecare dintre ele.

Până în acest moment, 67 de tinere au fost reintegrate cu succes în comunitate.

Pe parcursul a 10 ani de implementare a proiectului, resursele necesare pentru asistența beneficiarelor au fost asigurate în mare parte de către donatorii externi ai Diaconiei. Maratonul Copiilor din acest an este o posibilitatea de a asigura drumul spre școală a acestor fete, grație bunătății copiilor din Moldova.

Înscrie-ți și tu copilul la cel mai frumos eveniment de caritate. Formularul online îl găsiţi aici: http://bit.ly/2xNp1oB

Copyright © 2017 Misiunea Socială "DIACONIA". Toate Drepturile Rezervate.