print
Impresii de la cea mai mare întâlnire a tinerilor ortodocși (ITO) 2017
05.09.2017
202 Accesări

Un grup de 300 tineri împreună cu preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei au participat la cea mai mare întâlnire internațională a tinerilor ortodocși. Aceasta a avut loc între 1 și 4 septembrie, la Iași. La eveniment au participat peste 6.000 de tineri din peste 30 de țări.

Scopul întâlnirii a fost crearea cadrului în care tinerii să poată găsi modele și trăi experiențe formatoare, care să-i apropie de Biserică prin împărtășirea valorilor creștin ortodoxe și încurajarea dialogului dintre grupurile de tineret din țară și străinătate.

În cadrul celor patru zile tinerii au participat la conferințe, dezbateri, ateliere, expoziţii ect. Cele mai memorabile momente au fost conferința „Tânărul în căutarea libertății”, susţinută de preotul Constantin Necula şi un impresionant al Marș al Tinereții.

Doina Cerchina, facilitator: „Experiența de care am avut parte la Iași se trăiește, nu se definește. 6000 de oameni adunați acolo și uniți de o valoare comună: credința în Dumnezeu și dragostea față de oameni. Rolul de facilitator a fost, pentru mine, un rol asumat și o posibilitate de a ieși din zona de confort. Oameni, locuri, lucruri noi, emoții de nedescris, și toate astea în doar 4 zile.”

Părintele Vadim Dimitrenco, Ştefan-Vodă: „În acest an am participat la ITO împreună cu 11 tineri din parohie. Cred că astfel de întâlniri sunt importante pentru creştinii ortodocşi, dar mai ales pentru tineri, deoarece ei au nevoie de comunicare, iar aceasta este o ocazie în plus de a comunica, de a lega prietenii şi a discuta despre bucuriile şi preocupările lor în interiorul Bisericii. Momentul culminant al acţiunii cred că a fost Marşul tinerilor ortodocşi, care a avut loc pe data de 3 septembrie.”

Cristi Munteanu, voluntar Diaconia, participant ITO: „M-am simţit o parte, o parte ITO, o parte a Bisericii şi a unei comunităţi, unde fiecare om are istoria, viaţa şi fricile sale, dar în perioada 1-4 septembrie, toate acestea au fost un lucru de echipă! Zâmbetele, vorbele frumoase şi cel mai important rugăciunea împreună cu Dumnezeu au fost aţa roşie, baza unei întâlniri cu adevărat în numele Domnului! Aş vrea să strâng mâna fiecărui om care a participat la eveniment, pentru că noi suntem armata lui Dumnezeu, aici, pe pământ!”

Sorina Seu, Feteşti, participant ITO: „Evenimentul a fost grandios, aveai senzația că toți din Iași erau participanți ITO. Cel mai mult m-a impresionat conferința părintelui Constantin Necula, de la care am primit sfaturi utile şi foarte practice. O experienţă minunată şi de suflet. ”

Amintim că evenimentul se încadrează în seria evenimentelor organizate la Baia Mare în 2013 și 2014, Cluj 2015 și București 2016 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

 

Copyright © 2017 Misiunea Socială "DIACONIA". Toate Drepturile Rezervate.