Prima   »  Despre   »  Istoric
Istoric
   

Misiunea Socială „Diaconia” este structura socială a Mitropoliei Basarabiei care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova din anul 2001, înregistrată cu numărul 1803, din data de 22 octombrie 2003. Organizația este membru al Federației „Filantropia" (Patriarhia Română) și al Alianței ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei. Suntem unul dintre cei mai mari furnizori de servicii sociale, care dezvoltă de 15 ani proiecte în 17 localităţi de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Aici, cele mai importante realizări ale organizaţiei: 

2015: Accesaţi aici Raportul anual de activitate

• Am sprijinit în comunitate 182 de familii aflate în situaţii de criză.

• Am oferit asistenţă complexă în scopul prevenirii abandonului pentru 30 de cupluri mamă-copil;

• 272 de copii au beneficiat zilnic de suport în centrele comunitare.

• 750 de copii din localităţile rurale au participat la tabere gratuite.

• Am organizat lecţii de informare cu subiecte sociale pentru 3321 de elevi .

• Din luna iulie, cea de-a noua generație de fete a pășit pragul Apartamentului Social. Toate urmează cursurile de bucătar-cofetar.

• O poză de la cantina socială mobilă „Aproape de Aproapele” a fost desemnată, în cadrul Festiva - lului Vo luntarilor, ca fiind cea mai bună poză ce reflectă activitatea de voluntariat la nivel național.

• În campania de Paști „Masa Bucuriei” am colectat peste 22 de tone de produse alimentare și peste 35 000 de lei. Din aceste resurse, am oferit 25 000 de prânzuri calde celor 214 de beneficiari ai cantinei sociale mobile „Aproape de Aproapele” și am distribuit 800 de pachete alimentare bătrânilor și familiilor social vulnerabile de pe întreg teritoriul țării.

• În cadrul Maratonului copiilor „Campionii Bunătății”, dar și al unei ample campanii de sensibilizare cu genericul „Cu drag, pentru Ucraina”, am colectat cca 15  000 lei și 4 tone de haine și produse alimentare pentru susținerea familiilor de refugiați interni din Odesa (Ucraina).

• În campania de Crăciun „De la mame pentru mame”, am acumulat, din donații, peste 50 000 de lei și 500 kg de articole (haine, jucării) pentru beneficiarii Programului „În brațele mamei” .

• 20 de agenți economici și mii de persoane fizice au donat produse pentru sprijinirea beneficiarilor Diaconiei și organizarea campaniilor de atragere de fonduri, iar alte cca 40 de companii și sute de persoane ne-au sprijinit financiar.

• În proiectele organizaţiei au fost implicaţi peste 1000 de voluntari .

2014 Accesaţi aici Raportul anual de activitate

  • În cadrul celei de-a XII-a ediție a Festivalului Voluntarilor, unul dintre voluntarii noștri a fost desemnat drept cel mai bun voluntar al anului.
  • În campania de Paști Masa Bucuriei” am implicat peste 300 de tineri voluntari, am colectat peste 13 tone de produse alimentare și peste 50 mii lei. Din aceste resurse, au fost oferite 8286 de prânzuri calde celor 214 de beneficiari ai cantinei sociale mobile Aproape de Aproapele” și au fost distribuite să distribuie 500 de pachete alimentare bătrânilor și familiilor social-vulnerabile de pe întreg teritoriul RM.
  • Misiunea Socială „Diaconia” a susținut 28 de familii afectate de un incendiu produs în data de 1 mai, or. Chișinău. Acestor familii s-au oferit pachete alimentare, produse igienice și rechizite școlare.
  • În luna iunie, în colaborare cu alte trei organizații-partenere, au fost desfășurate tabere de vară în 5 regiuni ( s. Porumbești, ș. Roșu, s. Manta, s. Cania, s. Slobozia Mare), la care au participat 481 copii. Tabăra este parte a proiectului „Copii cu viitor – un viitor pentru copii”, destinat promovării unui comportament pro-viață în rândul copiilor și a tinerilor.
  • Pe parcursul taberelor de vară, Taberele Solidarității”, 300 de copii din localitățile s. Cania (r-nul Cantemir), s. Slobozia Mare (r-nul Cahul), s. Boghenii Noi (r-nul Ungheni), s. Ucrainca (r-nul Căuşeni) şi s. Feteşti (r-nul Edineţ) au avut parte de o tabără la ei acasă.
  • În octombrie, în cadrul Maratonului copiilor pentru copii au participat 80 de copii de vârstă școlară mică, grație cărora 20 de copii ce nu mergeau sistematic la școală din motive materiale, au primit cât o pereche de cizme.
  • În campania de Crăciun De la mame pentru mame”, din donații, am acumulat peste 40 de mii lei pentru aprovizionarea copiilor de la Centrul Maternal cu cele necesare pentru un trai decent alături de mamele lor.
  • Pe parcursul anului, Centrul Maternal În braţele mamei” a asistat 20 cupluri mamă-copil, dintre care 10 cupluri au reușit să fie reintegrate (s-au îmbunătățit relațiile cu familia, mama a găsit un post de muncă, iar copilul a mers la creșă).
  • În cadrul proiectului  „Speranță pentru o nouă viață” 2699 de tineri din 17 instituții de învățământ au participat la lecții informative.
  • În perioada toamna-iarna, în cadrul proiectului „Copii cu viitor – un viitor pentru copii”, s-a organizat Clubul Tinerilor la care au participat 175 de copii din s. Porumbești, ș. Roșu, s. Manta, s. Cania, s. Slobozia Mare.

2013 Accesaţi aici Raportul anual de activitate

  • În ianuarie, am lansat proiectul „Speranţa la o nouă viaţă”, în cadrul căruia 2 994 de tineri din 15 instituţii de învăţământ au participat la lecţii de informare şi 34 persoane au beneficiat de consiliere în domeniul prevenirii consumului de droguri;
  • Din aprilie, în Chişinău au început să funcţioneze 2 servicii inovative în domeniul social din Moldova: cantină socială mobilă şi depozit de bunuri, compo-nente ale proiectului „Aproape­ de Aproapele”;
  • În campania de Paşti „Masa Bucuriei” am impli-cat peste 200 de tineri voluntari, am colectat peste 7 tone de produse alimentare şi 27 280 lei. Din aceste resurse 300 de bătrâni au primit pachete alimentare, iar pe parcursul anului au fost oferite 8 854 de prânzuri calde beneficiarilor cantinelor sociale „Aproape de Aproapele” (Chişinău) şi „Sf. Maria Magdalena” (s. Roşu, r-nul Cahul);
  • Am distribuit pachete alimentare persoanelor afec-tate de inundaţii din satul Opaci, r-nul Căuşeni;
  • În luna octombrie, Principesa Margareta a Româ-niei a vizitat Centrul Maternal „În braţele mamei”;
  • La 1 octombrie, în colaborare cu alte 3 organizaţii partenere am lansat proiectul „Copii cu viitor – un viitor pentru copii”, destinat promovării unui com-portament pro-viață în rândul copiilor și tinerilor;
  •  În cadrul celei de-a XI-a ediție a Festivalului Volun-tarilor, Misiunea Socială „Diaconia” a fost premiată pentru Cea mai creativă poză şi pentru Cel mai tânăr voluntar;
  • În campania de Crăciun „De la mame pentru mame”, din donaţii, am acumulat peste 53 000 lei pentru amenajarea casei de tranziţie destinată mamelor orfane, proiect ce va fi lansat în 2014, precum şi haine, jucării şi produse alimentare în valoare de peste 35 000 lei pentru beneficiarii Centrului Maternal;
  • În decembrie, Church World Service a donat un lot de ajutoare umanitare constituit din 4 470 de seturi de rechizite şcolare şi 6 840 de articole igienice pentru susţinerea beneficiarilor Centrelor parohiale. 

2012

  • În perioada 14-21 februarie, am oferit plapumela 500 de persoane din raioanele afectate de ger (bătrâni singuratici și copii din familii social-vulnerabile);
  • În luna aprilie am inaugurat Centrul parohial „Sfântul Stelian" (satul Fetești din raionul Edineț);
  • În campania de Paști „Masa Bucuriei" am colectat 1500 kg de produse alimentare. Acestea au ajuns în casele a 220 de bătrâni singuratici, beneficiariai Centrelor parohiale, și la 2 cantine sociale,unde zilnic iau masa câte 20 de bătrâni;
  • Pentru al șaselea an consecutiv, vara, am organizat Taberele Solidarității în 4 localități din Moldova;
  • Pe 22 noiembrie am organizat Conferința științifico-practică „Aproape de tine" Biserica Ortodoxă - promotor al intervenției sociale integrate;
  • În cadrul Festivalului Voluntarilor ed. a X-a, Diaconia a fost desemnată Cea mai activă organizație care promovează voluntariatul în Republica Moldova;
  • În campania de Crăciun „De la Mame pentruMame" am colectat cca 52000 lei și 3500 de haine pentru susținerea cuplurilor mamă-copil aflate în dificultate. 

2011

  • Inaugurarea Centrului Maternal „În brațele mamei"- cel mai mare așezămînt social al Mitropoliei Basarabiei. Cuplurile mamă-copil, aflate în dificultate beneficiază aici de următoarele servicii : asistență rezidențială, psihologică, spirituală, psiho-socială și materială;
  • Lansarea proiectului „Cooperare transfrontalieră pentru o viață fără droguri", finanțat de  către Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013. Scopul principal al proiectului este întărirea relațiilor de cooperare transfrontalieră între organizațiile implicate în atenuarea traficului și consumului de alcool/droguri;
  • Proiectul „Spre independență", implementat de „Diaconia" la Orhei, prin intermediul parohiei „Sf.Vasile de la Poiana Mărului" obține titlul de „Câștigător pe țară" în cadrul compeției pentru premiul Fundației ERSTE pentru Integrare Socială 2011;
  • Este inaugurat Centrul parohial „Sfinții Martii Brâncoveni" din Soroca; prin implicarea voluntarilor, în acest Centru se organizează activități educative pentru copiii din familii social-vulnerabile;
  • Este organizată prima tabără de vară în parteneriat cu organizația "Bambini in Romania" (Italia);
  • Campania de Paști „Masa Bucuriei" a implicat 300 de elevi din 7 instituții de învățământ în realizarea unei colecte de produse alimentare destinate susținerii bătrânilor singuratici;
  • Pentru asigurarea activității Centrului de servicii „Dar din Dar" de la Orhei, „Diaconia" stabilește un nou parteneriat cu organizația „Church World Service".

2010    

  • Inaugurarea Centrului de consultanță „În brațele mamei", care până în prezent a asistat 16 beneficiare;
  • Este realizat al doilea concert de caritate din cadrul Programului „În brațele mamei" (Chișinău, Teatrul Național de Operă și Balet);
  • Cinci Centre sociale sunt dotate cu mese de fotbal de masă în cadrul proiectului „Sport în parohie", iar în Centrul „Sf. Vasile cel Mare" de la Cania (r-nul Cantemir) este inițiată amenajarea unui teren sportiv;

2009

  • Lansarea proiectului transfrontalier „Un pod de flori nu de droguri", realizat în parteneriat cu Fundația „Solidaritate și Speranță" (Iași). Scopul proiectului este prevenirea consumului de droguri;
  • Organizarea primului concert de caritate, destinat colectării fondurilor pentru amenajarea Centrului Maternal „În brațele mamei" (Chișinău, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici");
  • Un grup constituit din cei mai activi voluntari din Centrele sociale ale „Diaconiei" beneficiază de un schimb de experiență în Italia, cu scopul de a se familiariza cu activitățile de educație non-formală realizate de către voluntarii din această țară;
  • Inaugurarea Centrului social de la Ucrainca; în cadrul său activează o cantină socială și se organizează activități educative pentru copii.

 2008

  • În cadrul Festivalului Voluntarilor, "Diaconia" ia premiul I la categoriile: „Cel mai tânăr voluntar" (8 ani) și „Cel mai în vârstă voluntar"(88 de ani);
  • Este organizată campania „Un măr pentru sănătatea ta", destinată informării femeilor despre cancerul mamar;

2007

  • Lansarea Strategiei de promovare a voluntarialtului „Unul pentru toți, toți pentru un viitor";
  • Lansarea Proiectulului Apartamentul social „Spre Independență", realizat în colaborare cu organizația Caritas Ambrosiana (Italia). Scopul proiectului este reintegrarea socială a fetelor orfane și orfane social, absolvente ale instituțiilor rezidențiale;
  • Lansarea proiectului „Cinci talanți" (PR &Fundraising) ce are drept scop promovarea imaginii „Diaconiei" și creșterea numărului de instituții/persoane care susțin proiectele organizației, în acest sens sunt organizate campanii și acțiuni sociale, activează pagina web www.diaconia.md

2006

  • amenajarea grădiniței din s. Buzdugeni, r-nul Edineț
  • înființarea Centrului parohial „Sf. Stelian" în s. Crasnoarmeiscoe, r-nul Hâncești, serviciile prestate: frizerie socială, activități de educație non-formală pentru copii prin implicarea unui grup de voluntari

2005

  • Inaugurarea Centrului parohial „Manfredi" în parohia de la Cahul. În cadrul său activează o cantină socială și sunt organizate activități educative non-formale pentru copiii din familiile social-vulnerabile;
  • Inaugurarea Centrului „Sf. Ioan Maximovici" în orașul Leova și se lansează proiectul „Spre o familie", finanțat de Amici dei Bambini, Italia. Scopul proiectului este restabilirea treptată a relației dintre copilul instituționalizat și familia sa biologică sau lărgită, precum și resocializarea și dezvoltarea personalității copilului lipsit de grija părintească. Proiectul s-a realizat la Gimnaziul internat din orașul Leova;
  • Lansarea proiectului „Taberele Solidarității", ce are drept scop promovarea voluntariatului și a activităților de animație în localitățile rurale. Pentru realizarea taberelor de zi activează un grup mixt de voluntari din Centrele „Diaconiei" și din cadrul organizației „Caritas Ambrosiana";
  • Deschiderea cantinei sociale din satul Hagimus, beneficiari: copiii din familiile defavorizate și bătrânii singuratici;
  • Se lansează serviciul de diagnostic mobil din cadrul proiectului „Sf. Nectarie de Eghina"; acesta are drept scop depistarea precoce a cancerului mamar;
  • Lansarea proiecului „De ce nu?" al cărui scop este asistarea familiilor social-vulnerabile prin oferirea șansei de a se angaja în câmpul muncii;
  • Repararea edificiului grădiniței din satul Sloveanca și inaugurarea unei cantine sociale în aceeași localitate.

 2004

  • Inaugurarea Centrului social „Sf. Vasile cel Mare" de la Cania, r-nul Cantemir. Prin implicarea voluntarilor, în Centru sunt organizate activități de animație pentru copii, activează o spălătorie socială.

2003

  • Lansarea Proiectului „Prevenirea abandonului școlar" în s. Roșu, Cahul. În acest Centru activează o cantină socială și se realizează activități educative pentru copii.

5 iunie, 2001

  • înregistrarea Asociației „Diaconia", cu binecuvântarea ÎPS Petru, Episcop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tel. (+373 22) 46-32-28, (+373 22) 46-32-31, (+373 22) 46-32-34      Fax.     (+373 22) 46-32-29; E-mail: office@diaconia.md
Adresa:   Str. Criuleni 22 (Cartierul Posta Veche), Chisinau, Republica Moldova vezi pe hartă
Total vizitatori: 670984 |  ieri: 589 |  azi: 159 |  Online: 16