Prima   »  Campanii   »  Campania de Crăciun   »  Campania de Crăciun "În braţele mamei" 2016   »  Despre campanie
Ajută un copil să crească în braţele mamei! Susţine campania de Crăciun „În brațele mamei”!
   

Misiunea Socială „Diaconia” lansează astăzi, 28 noiembrie, campania de Crăciun „În brațele mamei”. Desfășurată pentru al șaselea an consecutiv, campania are scopul de a susține cuplurile mamă - copil aflate în situații de criză. Simbolul campaniei sunt jucăriile de brad hand-made care, confecționate de cei implicați în acțiunile campanie și vândute în cadrul târgurilor de caritate, reprezintă o șansă pentru ca fiecare copil să crească în brațele mamei sale.

 

În cadrul campaniei vor fi organizate o serie de acțiuni cu scopul de a sensibiliza societatea cu privire la problema mamelor orfane și în situații de criză și colectare de fonduri:

 

  • 28 noiembrie - 9 decembrie – Peste 500 de jucării de brad vor fi vândute la sediul Consiliului Europei, prin implicarea în calitate de voluntari a studenţilor moldoveni din Strasbourg. Detalii pe pagina de facebook a evenimentului.
  •  1-23 decembrie – campanie  de adunare de fonduri pe platforma națională de de crowdfunding  Guvern24.md
  • 3-25 decembrieVânzarea jucăriilor în cadrul târgurilor de Crăciun din capitală.
  • 17 decembrie - Telemaratonul de Crăciun „În braţele mamei” - eveniment naţional organizat în colaborare cu Moldova 1. Evenimentul va avea loc în direct, între orele 15:00-19:00.
  • 1-18 decembrie Ateliere de jucării de brad în companii: Ateliere de confecționare a jucăriilor de brad cu participarea angajaților din companiile ce și-au exprimat acordul de a se implica în campania de Crăciun.

 

Toate resursele adunate în urma acțiunilor campaniei vor fi utilizarea pentru asistarea familiilor aflate în criză temporară, beneficiari ai programului „În brațele mamei”. 

Până în prezent, grație programului „În brațele mamei”, 85 de copii au primit șansa de a crește fericiți alături de mama lor. Doar pe parcursul anului 2016 au fost asistate 21 de cupluri mamă-copil dintre care patru mame minore, trei mame peste 30 de ani dintre care două cu studii superioare finalizate.

Mai multe informații despre program puteți găsi AICI. 

Campania din acest an este organizată cu binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor și susținerea partenerilor media: Moldova 1, Moldova 2, Unica.md, Mama.md, Ea.md, Radio Plai și Radio Chișinău.

 

 

 

Tel. (+373 22) 46-32-28, (+373 22) 46-32-31, (+373 22) 46-32-34      Fax.     (+373 22) 46-32-29; E-mail: office@diaconia.md
Adresa:   Str. Criuleni 22 (Cartierul Posta Veche), Chisinau, Republica Moldova vezi pe hartă
Total vizitatori: 622132 |  ieri: 785 |  azi: 354 |  Online: 2