Prima   »  Campanii   »  Campania de Paști   »  Campania de Paști ”Masa Bucuriei” 2015   »  Impact
Toate din dorința de a fi folositori celorlați fără recompensă
   

Pe data de 4 aprilie, Misiunea Socială „Diaconia” a  Mitropoliei Basarabiei, a organizat în 13 localități din țară campania de Paşti „Masa Bucuriei”. În cadrul campaniei au fost donate 22 de tone de produse alimentare. Donațiile vor deveni prânzuri care vor fi distribuite zilnic beneficiarilor cantinelor sociale, iar peste 800 de bătrâni și familii social-vulnerabile vor primi pachete sociale în ajunul Sfintelor Sărbători de Paști. 

Primele date arată că în urma implicării persoanelor care nu au rămas indiferenți față de aproapele lor, doar în Chișinău au fost colectate 19 tone de produse alimentare. În cele peste 23 magazine din teritoriu au fost colectate o cantitate de produse alimentare de trei mii de kg. Astfel, în acest an campania de Paști „Masa Bucuriei” a adunat un număr total de 22 tone de produse alimentare din care vor fi pregătite prânzuri calde distribuite gratuit persoanelor nevoiașe.

Resursele acumulate în campanie vor deveni prânzul cald al beneficiarilor cantinei sociale mobile „Aproape de Aproapele” care deservește zilnic peste 180 de persoane nevoiaşe din Chișinău și peste 100 de bătrâni din teritoriu. Donațiile vor ajunge sub formă de pachete alimentare la bătrâni singuratici și persoane cu o situație materială precară care sunt asistate de centrele parohiale.

Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia”: Marea realizare din acest an este mobilizarea exemplară a voluntarilor care, chiar dacă doar pentru o zi, au reușit să devină o adevărată familie care a luptat pentru bunătate.  Rezultatele colectei ne demonstrează că oamenii, în pofida greutăților cotidiene și a presiunii vieții, au reușit să păstreze semința dragostei de Aproapele „care va rodi însutit”.

 

Tel. (+373 22) 46-32-28, (+373 22) 46-32-31, (+373 22) 46-32-34      Fax.     (+373 22) 46-32-29; E-mail: office@diaconia.md
Adresa:   Str. Criuleni 22 (Cartierul Posta Veche), Chisinau, Republica Moldova vezi pe hartă
Total vizitatori: 622342 |  ieri: 785 |  azi: 555 |  Online: 10